Yahoo Suche Web Suche

Suchergebnisse

  1. Suchergebnisse:
  1. Vor 21 Stunden · Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Ei au primit vestea chiar pe stadion, când o așteptau să apară pe scenă. Între timp, cântăreața a fost amendată şi a putut să îşi continue călătoria.

  2. Vor 4 Tagen · Catinca a lămurit zvonurile despărțirii dintre ea și Ștefan cu ultima postare pe care a făcut-o în mediul online. Ștefan și Catinca, foștii concurenți de la „Casa Iubirii”, sunt în centrul atenției pe rețelele de socializare de când s-au afișat împreună pentru prima dată. Cei doi și-au oficializat, ulterior relația ...

  3. Vor 4 Tagen · O poveste fascinantă, un serial îndrăzneţ, plin de suspans şi aventură, romantism şi cutume, „Floarea nopţii” (KNIGHT FLOWER/NIGHT BLOOMING FLOWER – Coreea de Sud, 2024) se vede la TVR 1 din 23 aprilie, la ora 16.45, de luni până vineri.

  4. Vor 3 Tagen · Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, a avut vinerea trecută premiera internațională în Competiția Oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. În urma proiecției zeci de publicații din întreaga lume au ținut să scrie despre film.

  5. Vor 21 Stunden · De atunci, bărbatul nu ar fi plătit pensia alimentară fiicei sale în vârstă de 10 ani, cel puțin asta susține celebra creatoare de conținut. Totodată, ea a spus, de curând, că alocația Isabelei ar ajunge tot în buzunarele fostului ei partener de viață. Iată ce a mărturisit influencerița!

  6. Vor 21 Stunden · Ionuț abia aștepta să ajungă acasă la ea! Cine îi ține locul Biancăi după ce s-au despărțit?!

  7. Vor 5 Tagen · Aceasta lista este pt filme care au scris ca sunt inspirate de intamplari reale etc - vezi mai jos , in sinopsis sau la inceputul ori la sfarsitul filmului , alteori doar pe net .. Cele care sunt facute dupa romane ar trebui adaugate intro lista de genul : Filme care ar putea fi inspirate din fapte reale . Continuare la descrierea ...