Yahoo Suche Web Suche

Suchergebnisse

  1. Suchergebnisse:
  1. Vor 16 Stunden · Studenții care vor fi admiși pe locuri bugetate, după examenul de admitere din iulie 2024 de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București, vor rămâne „la stat” până la finalizarea studiilor, potrivit unei noi reguli aprobate de Senatul Universitar.

  2. Vor 16 Stunden · Cătălin Vasilescu este profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie din București și șef al Disciplinei Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni, o carte de vizită care ar recomanda mai degrabă o incursiune în lumea cercetării medicale. Autorul este însă mai mult decât atât. Așa cum o spunea Andrei ...

  3. Vor 16 Stunden · Opt studenți francofoni de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) au fost selectați să participe la Universitatea de Vară francofonă „Relații internaționale”. Sub egida Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) și în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București, evenimentul va avea loc la București, în perioada 1-5 iulie. De la Departamentul de Traducere ...

  4. Vor 16 Stunden · Marian Aliuță: ”George Pușcaș a fost convocat, dar din punct de vedere valoric este sub Louis Munteanu” Marian Aliuță a continuat și a precizat că Louis Munteanu (21 de ani / Fiorentina) este un atacant mai valoros decât George Pușcaș (28 de ani / Genoa), chiar dacă vârful care a evoluat în sezonul trecut la Farul Constanța nu a fost convocat la națională de Iordănescu Jr.

  5. Vor 16 Stunden · A studiat filosofia la Universitatea din București. După absolvirea facultății, a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s-a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Romani (ASCOR) din Galaţi.

  6. Vor 16 Stunden · Mitriță va privi meciurile de la Campionatul European la televizor, dar are și un motiv de bucurie. Universitatea Craiova a prins pe ultima sută de metri un loc de cupe europene. Formația din Bănie a învins, greu, U Cluj, în barajul pentru Conference League și va evolua în turul 2 preliminar al acestei competiții.

  7. Vor 16 Stunden · Singurul cartier din București unde românilor de rând nu le era permis să meargă. În locul caselor pentru muncitori, fără utilități, au fost construite vile de lux. Nicolae Ceaușescu a închis această zonă. Singurul cartier din București interzis românilor de rând. Casele construite pentru muncitori au devenit vile de lux pentru ...